Pentru programari si rezervare loc in tabara: 0742.515.754

Aventura spre o viata mai sanatoasa

(sau Cum am pierdut 20 de kilograme și am supraviețuit tentațiilor)

                     

De mică am fost supraponderală. De fapt, nu îmi amintesc  vreun moment înainte de vârsta de 13 ani în care m-am simțit bine în pielea mea. Tot ce vedeam erau poze: eu, la patru ani, cu picioare ciolănoase și trup subțire, apoi cele de la cinci ani, un ghemotoc umflat cu un zâmbet naiv pe fața precum o lună plină. Obișnuiam să-mi zic în toate felurile: ”pufoasă”,”grăsuță”, ”plinuță”, dar toate aceste apelative nu ascundeau adevărul. Eram supraponderală și trebuia să fac ceva în legătură cu asta. Devenisem atât de conștientă de propriul fizic încât din obișnuință, nici nu mai observam surplusul de grăsime, dar sesizam ”burtica” și  ”copănelele” în poze pe care aș fi dat orice să le pot face bucățele și să le arunc în neantul uitării.

La vârsta de doisprezece ani, după succesul de a slăbi 12 kg, le-am pus într-un scurt timp la loc. Nu-mi credeam ochilor. Orice aș fi făcut, mă întorceam la aceeași formă de bază. În timpul verii devenisem închisă în mine, nevrând să ies afară sau să mănânc în speranța de a pierde în greutate în așteptarea plecării la mare. O săptămână întreagă am trăit exclusiv din mere și apă (și o carte pe zi)

În aceeași perioadă ,dintr-o coincidență, mama a dat peste o revistă ce făcea reclamă unor tabere de nutriție și mi-a propus să încerc. Deși mulți m-ar contrazice, eu chiar am vrut să merg, căci vara era deja pe terminate, iar eu îmi petrecusem tot timpul făcând mai nimic. Având ideea unor lagăre de concentrare ale grăsimii, am acceptat. Nu o să uit niciodată ultima shaorma mâncată cu o seară înainte de a pleca spre tabără!

Cu siguranță, ajunsă acolo am învățat că shaorma ar fi trebuit mâncată la prânz și ar fi fost ideală fără sosuri și cartofi, dar mai multe despre asta după următorul paragraf…

Nu m-am așteptat să o întâmpin pe doamna doctor Iulian. Nu o să-i fac o descriere în detaliu, conținând cât mai multe adjective ce ar ridica-o la stadiu de zeu, căci primul meu gând când am văzut-o a fost: ”Alt doctor care mă urcă pe cântar! Genial!”. Desigur, în gândul meu mă adresam mult mai vulgar. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că aveam 67,8 kg, căci oglinda continua să mă mintă – tot nu mă percepeam supraponderală. De-a lungul săptămânii, am ajuns să o cunosc cu adevărat pe Anamaria Iulian (sau Doamna Doctor, după cum i se adresează toată lumea). Acum urmează descrierea lacrimogenă: o femeie glumeață ce știa să descopere adevăratul caracter al fiecărui copil, un mentor într-al mâncatului sănătos,  ce ne-a dat în mai puțin de patru zile rețeta unei vieți mai bune, antidotul ”magic” împotriva îngrășării pe care mulți încă nu l-au descoperit. Este înțelegătoare, dar fermă, dând dovadă de o erudiție aparte.

Înapoi la tabără. Pe lângă toate prieteniile formate și melodramele preadolescentine, am învățat regulile mâncatului sănătos, secretul sacru al cinei, ce sunt carbohidrații (cărora la început le spuneam carbohidranți), proteinele și, cel mai important, ce este o zi de prostii. Dimineața, după programul de sport în aer liber, aveam micul de jun: o binecuvântare după toate abdomenele și turele de teren. Următoarele ore le petreceam învățând nutriție, făcând propriile meniuri și descoperind tainele culinare. După masa de prânz ce la început părea infimă, mergeam cu toții în locul preferat: trambulina. O aparatură menită distracției și jocului? Poate. Mai bine zis, o mașinărie absolută a arderii de calorii. După amiaza venea odată cu începerea psihoterapiei, ce ne îndruma spre autodescoperire prin jocuri și teste. Alături de Doamna Doctor, am organizat un bal mascat, focul de tabără, teatru cu figurine de carton, o excursie la pescuit și multe alte activități. (Atât de mult  mi-a plăcut, încât, după o despărțire tristă de noii mei prieteni, ne-am reîntâlnit peste o lună, în altă tabără de nutriție. În total, am fost în trei, de fiecare dată descoperind noi informații și făcându-mi noi amici.)

Rezultatele nu au întarziat să apară. După o săptămână pierdusem în jur de 3 kg, iar în lunile ce au urmat am ajuns de la 68 de kilograme la 48. În prezent cântăresc  52 de kg, având în înălțime 1,75 m și mă mențin astfel de ceva timp.

Până și acum, după doi ani de la ultima tabără în care am fost, îmi amintesc de clipele petrecute și felul în care mi s-a schimbat viața. Nu pot însă să nu îmi pun întrebarea: Ce s-ar fi întâmplat dacă mama nu ar fi găsit niciodată acea revistă și nu m-ar fi trimis în tabără? Dacă nu aș fi întâlnit-o pe Doamna Doctor? Presupun că nu voi ști niciodată.

Alexandra Mitruțoiu